marți, 14 mai 2019

Turnul Dezrobirii, Chișinău

Turnul Dezrobirii în construcție, 1942
 Inaugurarea Turnului Dezrobirii, 31 octombrie 1942



Regele Mihai I prezent la inaugurare
Turnul cu înălțimea de 28 metri




Blocul de piatră cu pisania.
Pe acest bloc se poate vedea conturul unui desen nerealizat - vezi aici
Colonada (propilee) compusă din 24 de stâlpi din piatră, pe ele fiind
înscrise numele unităţilor care au luptat aici pentru eliberarea Chişinăului.
Amplasamentul Turnului Dezrobirii
S-a aflat pe actuala adresă Calea Ieșilor, 34, Chișinău
Turnul a fost construit din piatră albă cochiliferă şi oolitică, scoasă din vestitele cariere de la Ghidighici şi Cricova – localităţi apropiate; a fost ridicat pe o colină în faţa oraşului Chişinău, în direcţia barierei Sculeni, pe partea stângă a şoselei ce vine dinspre Străşeni-Ungheni. Distanţa de oraş cca 2 km în poziţie geografică N-V. De aici se vedeau bine satele Ghidighici în partea nordică, pe moşia căruia a fost înălţat, apoi spre vest satul Durleşti, spre est Cheile Bâcului şi calea ferată, spre S-E şesul Bâcului, în direcţia gării Visterniceni, peste şes satul Petricani.

Monumentul a fost ridicat în 60 de zile. La el au lucrat peste 500 muncitori. La cererea autorităţilor locale, lucrarea a fost concepută şi condusă de arhitecţii Octav Doicescu şi Dimitrie Ghiulamila, şef de lucrări fiind Soare Stoianu. Pe colină s-a construit o platformă de 60/50 m.p. şi pe o porţiune mai ridicată de cca 2 m s-a înălţat ansamblul construcţiei, format din trei părţi:
1) turnul – partea centrală (principală);
2) blocul de piatră în faţă cu pisania;
3) colonada (propilee) din stâlpi de piatră pe partea dreaptă a turnului.
Vederea oraşului era înscrisă între propilee şi blocul de piatră.

1. Construcţia turnului avea formă pătrată, cu latura de cca 10-11 m, înălţimea de cca 30 m, partea de sus cu creneluri, unde fâlfâia steagul tricolor al Ţării. Pe feţele turnului erau încrustate 14 semne din marmură, reprezentând stema României, a Moldovei lui Ştefan cel Mare, a Basarabiei, a judeţelor şi capitalelor importante.

Deasupra intrării în turn era un basorelief mare, imaginea arătând un fragment din Columna lui Traian: pe împăratul Traian şi câţiva generali din suita sa. Erau şi următoarele cuvinte ale Mareşalului: «Ca şi Columna lui Traian, suntem unde am fost şi rămânem unde suntem.»
Uşa de intrare era din stejar masiv, iar înăuntru te urcai pe o scară elicoidală cu șase paliere-balcoane de popas, de pe care se vedeau fragmente din frescă cu lupte din istoria poporului român pe o pânză din jur, scene ce urmau să fie dăltuite în piatră sau marmură. Toţi marii voievozi urmau să fie reprezentaţi în această frescă de mare suprafaţă. Scara ducea sus la o cameră de rugă şi reculegere pentru cei care s-au jertfit la eliberarea Basarabiei.

Aici era o cruce mare din piatră, o candelă şi urma să se completeze un inventar adecvat. Sus de tot era o terasă ce avea în mijloc o hartă în relief din marmură şi granit, cu scene din luptele de eliberare a Basarabiei; harta era cu puţin sub nivelul terasei.
Împrejurul terasei se găsea o prispă din beton, pentru cei care-l vizitau, şi o piatră dreptunghiulară pe care se putea sta. Drumurile de pe hartă, care arătau direcţia de intrare în oraş unde s-au dus lupte, precum şi străzi din Chişinău, încă mai trebuiau să fie marcate mai distinctiv. De sus se vedeau împrejurimile sub o formă panoramică încântătoare, iar pe timp limpede, senin, se vedea până la Nistru.

2. În faţa turnului era un bloc masiv din piatră de aproape 8 metri înălţime, cu o pisanie cu următorul înscris:
«S-a înălţat acest turn al dezrobirii Basarabiei, în al doilea an de domnie glorioasă a regelui Mihai I, conducător al statului fiind Mareşalul Ion Antonescu, preşedinte al Consiliului de miniştri profesorul Mihai Antonescu şi guvernator al Basarabiei generalul C. Voiculescu. Construit pe locul de unde generalul Ion Antonescu, comandatul de căpetenie al armatelor româno-germane, a urmărit şi condus în ziua de 16 iulie 1941 operaţiunile de cucerire a oraşului Chişinău.
Turnul dezrobirii, simbol al faptelor glorioase de arme ale armatelor române şi straja neclintită a drepturilor noastre pe aceste pământuri, este hărăzit să servească generaţiilor viitoare ca loc de reculegere, înălţare morală şi mândrie naţională.»

3. Colonada (propileele).
Erau în număr de 24 stâlpi din piatră, stând 12 în faţa altor 12, sus legaţi cu o centură din piatră, totul descoperit. Pe aceste propilee erau înscrise numele unităţilor care au luptat aici pentru eliberarea Chişinăului.

Aceste coloane de tip roman erau cu sens decorativ. De la capătul lor până la turn era o porţiune din plăci de marmură care dădea o notă deosebită acestei cărări de intrare în turn. În jurul platformei ridicate peste nivelul pământului din jur, cu întreg ansamblul monumentului, s-au sădit pomi.

Pentru întreaga construcţie, unică în felul ei atunci în România şi chiar în regiunea balcanică, s-au folosit peste 1200 vagoane de piatră, scoasă din carierele mari de la gara Ghidighici, de la Cheile Bâcului şi din altele; peste 60 vagoane de ciment, 50 vagoane de schelărie, cinci vagoane de fier, cca. 3000 m.c. de pământ dislocat şi împrăştiat, mâna de lucru locală.

Concepţia, părţile de artă, au fost ale artiştilor şi specialiştilor. Inaugurarea turnului a fost la 31 octombrie 1942, după amiază.
După o slujbă religioasă au vorbit: generalul Constantin Voiculescu, guvernatorul Basarabiei şi profesorul universitar Mihai Antonescu, vicepreşedinte al Consiliului de miniştri, fiind de faţă miniştrii guvernului şi regele Mihai I. Era sâmbătă.

4 august 1942 — punerea pietrei fundamentale.
31 octombrie 1942 — inaugurarea în prezența Regelui Mihai I.
Locația — Turnul Dezrobirii a fost construit pe moșia satului Ghidighici, însă în prezent acel teritoriu aparține orașului Chișinău. S-a aflat pe actuala adresă Calea Ieșilor, 34.
Monumentul nu s-a păstrat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu